Din ciclul: zicale, zicători (sau din înţelepciunea norodului)

mai vechi	tematica atinsă (la clasice)
noi să fim sănătoşi	mi se rupeală
când ne-o fi mai rău, aşa să ne fie!	optimism
cumva o fi!	optimism
mai rău să nu fie	fatalism
să nu-i dea Dumnezeu românului cât poate duce	fatalism
lasă-l în plata Domnului	polițe / troc
de miru' lumii	imagine de sine
ţi-am spus eu!! (=dacă ascultai de mine...!)	tactica scosului de ochi
prietenii la nevoie se cunosc	polițe / troc
să văd pe unde scoţi cămaşa	reproș
ca porcu'-n cucuruz	disimulare
drumul cel mai scurt e drumul cunoscut	realitate
te-ai dat la fund! (şi cică noi nu suntem hărţuitori...)	fofilare
e păcat ce scoți din gură, nu ce bagi în gură - hahaha	de-ale postului
ce poţi face azi nu lăsa pe mâine	potenţă, virilitate
minciuna are picioare scurte	pitici
dacă nu te doare, nu te lega la cap	complicăciuni inutile
a drege busuiocu'	a încerca să repari o greşeală
după noi, potopul a-i face felul cuiva somn uşor, şapte purici pe-un picior nemulţumitului i se va lua darul	egoism în stare pură despre identitate culmea sadismului infantil ura, râca şi invidia
mai noi	tematica atinsă (la cele mai noi)...
cine dracu'-a mai văzut un cuc clocind și-un țigan muncind	roma people
matematica e ştiinţa în care nu se ştie despre ce se vorbeşte şi nu se ştie dacă ceea ce se vorbeşte este adevărat sau fals	logică elementară
e foarte greu să prinzi pisica neagră într-o încăpere întunecată..... mai ales dacă pisica nu-i acolo!	scenarită/paranoia/teoria conspirației
firmă de omorât capra vecinului	ura, râca și invidia
la-'ntre coaie (TM)	se potrivește oricărei situații :)
timpul e o vreme care trece tot timpul	înţelepciune infantilă
orice, numai bani să iasă	lovele
futu-i ceapa căprii mă-sii	înjurătură impersonală
proştii par concepuţi pe cale artificială, că-s mulţi ai dracu şi n-au nicio boală	din învăţăturile Paraziţilor
a te trage pe cur	tactica 'fofilatului'
ai carte, ai cu ce să te ștergi la cur	utilitatea studiilor româneşti
ca românu nu-i nici unu', unde-s mulți putea fi unu'	ineficiență autohtonă
ne naștem goi, uzi și flămânzi; de abia după aceea lucrurile se înrăutățesc	existențială
omul înțelept face vara sanie și iarna o pune pe foc	ineficiență autohtonă
cum îți așterni, cum vine altul și se culcă în locul tău	oportunism
cine sapă groapa altuia departe ajunge	oportunism / Jules Verne
dacă totul a ieșit bine, înseamnă că ai greșit undeva	calcul simplificat
mama proștilor e mereu gravidă	realitate
mai bine burtos de la bere decât cocoșat de la muncă	optimism
când ai intrat în rahat până la nas, mai bine ține gura închisă	ipocrizie
nu ești beat atâta timp cât poți sta întins pe podea fără să te sprijini	optimism
fie pâinea cât de rea, tot mai bun e cozonacul	oportunism
cine-i harnic și muncește are tot ce vrea, cine-i leneș și chiulește are tot așa	realitate
timpul e mai scurt decât viața	realitate primară despre timp
a pune zahăr în cafea="las' că şi-aşa viaţa e amară..."	diabet
totu'-i relativ	relativitate în general
io mă duc să mă culc!	independenţă absolută

Căoi, Hunedoara

Cred că merg deja de câţiva ani buni (vreo cel puţin 20 de când citesc) cu maşina pe drumul Timişoara-Deva şi nu am observat până acum indicatorul către satul Căoi (aparţinând de comuna Veţel). Căoi... Că oi merge şi-n mormânt! Că oi fi tu dăştept! Că oi... or tăăăt fi fost prin părţile-astea!
Şi-am mai remarcat ceva pe drumul ăsta [nu mă întrebaţi ce m-a apucat să am aşa simţ ascuţit zilele astea! s-ar putea să ştiu să vă răspund :)]: în Margina este o clădire minunată din cărămidă cărămizie, a aparţinut cândva unei fabrici. Lângă ea, chiar lângă ea, este o clădire cam din aceeaşi perioadă, cât de cât mai renovată, deşi nu cine ştie ce (celelalte sunt în paragină), pe care este pus un banner mare: "Centrul local de dezvoltare durabilă" (sau din aceeaşi gamă; fac poză data viitoare când merg acolo, peste vreo 2-3 săptămâni; promit!).

Let's do it, Romania!

Lăudabil, 'nica de zis! Da' unde-o să meargă toţi munţii ăia de gunoaie? Şi-apoi, dacă chiar aveţi răspuns la întrebarea asta: ce-o să se întâmple cu ei acolo? Eu dacă-aş fi gunoi, mi-aş pune serios întrebarea asta: ce sa fac? să stau ... să plec?
Ce rost are toată băltăcăreala asta corectivă? N-ar fi fost mai potrivit să ne-'nveţe careva întâi ce-i ăla gunoi? Sau poate se vrea ăsta un fel de t zero ... 

De la cap la coadă

Adică în ordine inversă a evenimentelor...

O sa las încă să vorbească doar micile adăugiri textuale aduse pozelor (dintre care spre ca pe unele să le consideraţi fotografii). Şi-am să revin asupra lor atunci când îmi voi da seama cum fac să structurez informaţia de pe această pagină, în loc să o arhivez cronologic (opţiune default).

Aşadar: Viena şi expoziţia de pictura impresionistă de la Palatul Albertina.
Revenire (povestea continuă...)

După ce-am decis ca nu pică cerul şi nu dispar clienţii peste noapte dacă ne luăm 2 zile libere în timpul săptămânii, am plecat cu maşina spre Viena. Tre' să admit şi că n-am mers "blană" spre Viena, ci am oprit întâi la Parndorf, unde eu văzusem pe net că e mega-ofertă la un magazin cu tema "snowbord", de unde eu speram să îmi iau o altă placă (cea veche e în patrimoniul lui Călin acum). Dar cum la pomul lăudat să nu mergi cu sacul (ah, a propos: urmează să mă decid cum fac să am totuşi o "structură-arbore" a acestui loc, pentru că am de gând să înfiinţez şi categoria "din străvechea înţelepciune a românilor"), am găsit într-adevăr jumătăţi de preţuri, însă jumătate de Mercedes tot o avere se cheamă... 

Aşadar, am continuat spre Viena şi ne-am început contactul cu vienezii tare surprinse să aflăm că preţul integral al camerei rezervate la hotel era deja plătit (eu credeam că am facut doar rezervarea si plata  a 10% din sumă, cu cardul, de-acasă. Am constat abia ulterior, la întoarcere, că site-ul de rezervări îşi trăsese de fapt toată suma de pe cardul meu şi m-a indus în eroare, spunându-mi că am de plată cash şi la destinaţie). Eh, dar despre Viena povesteam (nu despre surprize ale net-ului).

După ce-am trecut de un mega-şantier în care se săpa ceva fundaţie pentru o staţie de metrou şi numa' ei mai ştiau ce (şi unde, în paranteză fie spus, muncitorii chiar aveau feţe muncite şi nu stăteau, cu talent, 6 în jurul unuia), am ajuns deja într-o zonă mai centrală (io n-aş putea însă să definesc care e centrul Vienei, mie totul, chiar şi ieşind apoi cu maşina din oraş şi exceptând zona portuară, totul mi s-a părut că arată "ca în centru"). Aşa... şi-acolo trona printre alte minunăţii de clădiri, Opera din Viena (aia la care cică din snobism - sau cine ştie? - îţi rezervi belete cu cel puţin un an în avans).

Tot acolo am văzut şi-un tramvai care era cel mai aspectuos din câte am văzut în Viena, deşi deloc spectaculos totuşi. Tot în aceeaşi zonă erau o gaşcă de muzee, care mai de care în clădiri mai vechi şi mai frumoase.

Am reţinut clădirea unuia dintre muzeele de artă. De reţinut! - din ciclul reportofonului "Diane" :) Twin Peaks - să vizitez muzeele din Viena, într-un sfărşit de săptămână. Asta şi pentru că ajung mai degrabă şi mai iute la Viena decât... la Ploieşti, să spunem.

Eh, dar tot acolo, printre clădiri vechi, era un parc superb. Sau invers. Şi-n parcul ala erau multe minunăţii, printre care şi target-ul nostru: Palatul Albertina, care-şi anunţa expoziţiile de jos pornind. Faţada era tipică de palate ale oamenilor vremii, care se plictiseau şi angajau aceeaşi mână de arhitecţi să le "dizăinuiască" casele. De la nivelul intrării, se văd şi alte asftel de căsuţe. Tot în acelaşi parc îşi au sălaşul şi spatele palatului Hoffburg şi Casa Fluturilor. 

"Care este scopul vizitei dumneavoastră în Viena? - Expoziţia impresionistă de la Albertina." Aşadar, să purcedem.
Doar că înăuntru, ca în orice muzeu care se "respectă", nu s-a putut fotografia. Am reuşit să "fur" 3 instant însă: una care ma face să cred ca am un fetiş al buzilor, ca şi George din Seinfeld. Asta era o uşă care se armoniza perfect cu pereţii palatului, după ce am ieşit din zona expoziţiei de pictură impresionistă (noroc că vânam o budă, altfel nici n-o observam). O a doua poză este a unei schiţe de Dürer, realizată prin 1500 şi ceva, care pe mine m-a lăsat mască în privinţa detaliilor. Superbă! Iar cea de a treia poză este a unui coridor din palat, unde erau înşiraţi diverşi maimuţoi sub formă de statui, care făceau care mai de care câte ceva: al meu citea! :)
Noh, şi-apoi am mers la plimbare iar, că expoziţia se terminase (n-aş putea spune "din păcate", pentru că deşi mi-a plăcut mult, a fost şi suficientă; mai multe tablouri ar fi fost deja greu de urmărit, digerat şi chiar obositor de parcurs... cel puţin pentru mine). Aaah, dar am uitat să vă prezint în schimb top ten-ul meu! De fapt, vor fi doar 9, am vrut să las un loc liber. Şi bine-am făcut, pentru că ulterior a apărut acel Dürer!
Aşadar:
1. Claude Monet - The Water Lily Pond (1917-1919)
2. Emil Nolde - Moonlit Night (1914)
3. Lyonel Feininger -  The High Shore (1923)
4. Wassilij Kandinsky - Inner Alliance (1929)
5. Augusto Giacometti - Peace (1915)
6. Paul Klee - Wood near G. (1925)
7. Pierre Bonnard - Gray Nude in Profile (1933)
8. Joan Miro - Woman in front of the Sun (1949)
9. Paul Delvaux - Landscape with Lanterns (1958)

La plimbare, am ajuns pe partea cealaltă de parc, în faţa palatului Hoffburg, unde chiar era un târg de chestii faine din lemn, de toamnă cumva. Şi cum se însera, umbrele erau tot mai prelungi. Şi-apoi, pe drum înapoi spre hotel, până să ne oprim într-un loc tare simplu şi nepretenţios, unde am păpat un şniţel vienez alături de-un pahar de bere, am mai văzut din ciclul "clădiri vieneze": clădirea unei şcoli imperiale.

A doua zi de dimineaţă, în căutarea Intersport-ului (nu numai pentru mine, dar primisem task şi de la Adi), am oprit undeva unde am băut o cafea bună (pe principiul 'ceea ce e cunoscut, e mai sănătos!', deşi şi mai plicticos, din lipsă de surpriză: Segafredo). Locul era drăguţ tare, asta e o parte din interior, buda nu am pozat-o, însă mi-a reconfirmat fetişul descoperit mai devreme.
De-acolo, ne-am dus la Schönbrunn, că dacă tot văzusem expoziţia şi ne permitea timpul, plus că timpul era şi unul însorit şi călduros chiar, eu am vrut plimbare în parcul castelului. Imediat după intrare, erau trenuleţ şi caleaşcă (stând pe-o bancă, mă întrebam cum se simţea tanti prinţesa-contesa-orice alt titlu nobil acum 200 ani, când nu erau atâţi turişti în curtea aia, iar ea se urca dimineaţa în caleaşcă, să meargă pe dealul din faţa palatului, unde să ia micul dejun şi să bea o cafea...). În faţa palatului, în interior, trona o mega-fântână arteziană, cu mega-statui-sculpturi (toate făurite din blocuri masive de marmură). Florile şi iarba, totul super-îngrijit şi pigulit (de observat: marginile aranjamentelor florale definesc steagul austriac!). Lateralele parcului, faţă de zona asta centrală mă refer, conţineau alte minunăţii: mici lacuri-fântâni cu răţuşte şi caraşi aurii (hmmm... am uitat să le cer 3 lucruri/gânduri!), soare, ruine romane, ceva arbust gen "merişorul" de la noi (tot acrişoare poamele). Întreţinerea parcului era o adevarată artă şi meserie: pomii erau decupaţi efectiv, totul aliniat şi perfect, făcut la modul profesionist şi cu drag (se vedea pe figurile oamenilor, foarte tineri majoritatea, care îngrijeau parcul). Mergând, rătăcind spre ieşire, am nimerit într-o grădină numai cu trandafiri, de toate culorile posibile. A fost ca o mică descoperire personală şi, sincer, nu m-am putut înfrâna sa nu-i invidiez pe vienezii care au acces liber într-o astfel de minunăţie de grădină, unde mirosea infernal de bine şi unde puteai să leneveşti în voie pe o bancă, la soare ori la umbră, citind... Ilf si Petrov, de exemplu; sau gândindu-te la ce-o fi fost în minte lui Patrick Süskind cand a scris Das Parfum.
Depărtându-ne de trandafiri, am ajuns undeva unde erau mulţi pomi din nou şi multă iarbă verde, unde le plăcea veveriţelor, şi ele de mai multe feluri: spate negru, în totalitate maro închis sau maro deschis. Copiii ăştia erau absolut fermecaţi de veveriţa asta care fugea cu aluna-'n gură! Apoi am descoperit o floare despre care nu ştiam că există, foarte utilizată şi cunoscută pare-se: pasiflora. Erau pe-o alee cu alţi arbuşti frumos aranjaţi, care dădea într-o altă grădină, geometrică. Tot pe-acolo mai erau şi o gradină japoneză (făcută "cadou" de ceva japonezoi, la începutul secolului. trecut!) si sera cu plante tropicale (care seamănă tare mult ca structură cu Casa fluturilor din parcul de la Albertina, deşi sunt cam la 5 km depărtare si vreo două dealuri distanţă). Spre ieşire, am mai dat de o minunăţie: un gard tare înalt, fabricat nu din plante căţărătoare (cum ar putea să dea impresia), ci din coroane de diverşi copaci, majoritatea "ghinzi"=stejari, tunşi pe o parte; dincolo de zidul format, erau trunchiurile lor: m-am dus să văd, că prea păreau copaci!). Ca totul să fie bine, am găsit şi nuferi înfloriţi şi ne-am plimbat pe sub bolta înverzită, am admirat statui cu flori (câtă risipă de sculptură şi de floră, asociate!). Apoi am ajuns din nou în curtea din spatele castelului, pe unde era accesul din stradă de fapt. Şi unde chiar şi în renovare fiind, una din faţade era acoperită cu o protecţie care arăta ca şi orginalul clădirii.
Hehe... şi-apoi ne-am întors la Albertina, unde se afla şi Casa fluturilor, un loc splendid, micuţ, cu climă tropicală creată, unde se năşteau fluturi, care zburdau apoi efectiv prin jurul tău. Destul de greu de prins în poze. Unii însă se mai odihneau! Erau plante mari şi verzi acolo şi flori multe şi-un trunchi imens scobit, cu trepte, plus o stâncă prin care puteai trece (fluturilor însă nu le prea plăcea acolo, era prea rece şi întunecat). Multe feluri de fluturi. Cei mai spectaculoşi erau cei cu dungă albastră, erau mari şi tare sprinteni, în salturi alergau pe-acolo, minunaţi! Mai erau cei "cu ochi", cum le-am zis eu, cei portocalii, cei roşii, cei negri şi cei veniţi la masă (primeau bucăţi de mere şi banane, drăguţă dietă!).
Şi... gata, ne-am întors spre casa, printr-un apus unguresc!

Ca să-'ncepem cu-'nceputul...

Oare ştiţi de câtă vreme mă-ntreb cum să fac să share-ui cu voi impresii de prin locurile pe unde hoinăresc, rătăcind, hai-hui?, altfel decât prin viu grai sau adunându-ne în faţa televizorului pe post de ecran pentru vizualizat poze. Să pot să scriu acolo, ca şi cum aţi fi lângă mine când eu mă minunez (acum în gând, sau cu voce tare uneori, dar doar semi-articulat, prin interjecţii internaţional valabile, gen: jjjdioooaaa, ooolalaaa, uuuhaaaa)...  Pentru-nceput, o să stabilesc o structură a locului ăstuia, pe care sper să vă facă plăcere tot mai mare să-l vizitaţi şi să vă întoarceţi la el, da'-s sigură că o să-l tot modific, că nu mă pot abţine hihihi... numai timp şi voie bună să am!
Aşadar... la drum!