Din ciclul: Fără Zahăr

sau "când îmi amintesc, amintirile mă chinuiesc" :))

Mi-amintesc o seară friguroasă de 1 decembrie. Pe când eu aveam vreo 17-18 ani, iar el cu doi mai mulţi. Timişoara, în plină sărbătoare naţională. Frig cumplit. Mă-ntrebam dacă tunica lui lungă de armată e suficient de groasă pentru-a-i ţine de cald. Eram cu prietenii în centrul oraşului, urmau focuri de artificii şi ştiam că e şi el pe-acolo. N-aveam acces chiar până lângă "peşti", de unde urmau să fie lansate. L-am căutat îndelung din priviri, i-am târât după mine şi pe prietenii mei. Zadarnic. Nu mai era "al meu", însă voiam tare să-l văd.
Ca şi acum.