Cu cât citesc mai mult ceea ce scriu oamenii obişnuiţi (în sensul de ne-scriitori consacraţi şi cu premii literare la activ), cu atât mă dezumflu mai tare şi mă-ntreb ce-o fi fost în mintea mea când mi-am imaginat că o să pot crea un blog unde să scriu eu? şi c-o voi face dacă nu la modul genial, atunci măcar cât de-un "biniucă".
Unde m-am pierdut, pe care drum, când?
Acel "pick me, pick me" subconştient tre' să aibe o legătură cu asta...
Da' de fapt, şi titlul blogului însuşi: rătăcesc...
Da' oare scriitorii mari, ăia consacraţi, când se-aşterneau ei pe scris, scriau cuiva anume sau aşa, impersonal cumva? Că io nu pot nicidecum să îmi imaginez că scriu/fabulez fără destinatar precis. Poate de-aia scrisorile mele erau uneori fantastice...
vasazica...destinataru-i o fabulatie?
RăspundețiȘtergeresau blogul (aşa, cât se poate de (im)personal) e destinatarul scrierilor/fabulaţiilor :)
RăspundețiȘtergere