După ce-am trecut de un mega-şantier în care se săpa ceva fundaţie pentru o staţie de metrou şi numa' ei mai ştiau ce (şi unde, în paranteză fie spus, muncitorii chiar aveau feţe muncite şi nu stăteau, cu talent, 6 în jurul unuia), am ajuns deja într-o zonă mai centrală (io n-aş putea însă să definesc care e centrul Vienei, mie totul, chiar şi ieşind apoi cu maşina din oraş şi exceptând zona portuară, totul mi s-a părut că arată "ca în centru"). Aşa... şi-acolo trona printre alte minunăţii de clădiri,
(aia la care cică din snobism - sau cine ştie? - îţi rezervi belete cu cel puţin un an în avans).
care era cel mai aspectuos din câte am văzut în Viena, deşi deloc spectaculos totuşi. Tot în aceeaşi zonă erau o gaşcă de muzee, care mai de care în clădiri mai vechi şi mai frumoase.
. De reţinut! - din ciclul reportofonului "Diane" :) Twin Peaks - să vizitez muzeele din Viena, într-un sfărşit de săptămână. Asta şi pentru că ajung mai degrabă şi mai iute la Viena decât... la Ploieşti, să spunem.
"Care este scopul vizitei dumneavoastră în Viena? - Expoziţia impresionistă de la Albertina." Aşadar, să purcedem.
Doar că înăuntru, ca în orice muzeu care se "respectă", nu s-a putut fotografia. Am reuşit să "fur" 3 instant însă: una care ma face să cred ca am un fetiş al buzilor, ca şi George din
Seinfeld. Asta era o
uşă care se armoniza perfect cu pereţii palatului, după ce am ieşit din zona expoziţiei de pictură impresionistă (noroc că vânam o budă, altfel nici n-o observam). O a doua poză este a unei
schiţe de Dürer, realizată prin 1500 şi ceva, care pe mine m-a lăsat mască în privinţa detaliilor. Superbă! Iar cea de a treia poză este a unui
coridor din palat, unde erau înşiraţi diverşi maimuţoi sub formă de statui, care făceau care mai de care câte ceva: al meu citea! :)
Noh, şi-apoi am mers la plimbare iar, că expoziţia se terminase (n-aş putea spune "din păcate", pentru că deşi mi-a plăcut mult, a fost şi suficientă; mai multe tablouri ar fi fost deja greu de urmărit, digerat şi chiar obositor de parcurs... cel puţin pentru mine). Aaah, dar am uitat să vă prezint în schimb top ten-ul meu! De fapt, vor fi doar 9, am vrut să las un loc liber. Şi bine-am făcut, pentru că ulterior a apărut acel Dürer!
Aşadar:
1.
Claude Monet - The Water Lily Pond (1917-1919)
2.
Emil Nolde - Moonlit Night (1914)
3.
Lyonel Feininger - The High Shore (1923)
4. Wassilij Kandinsky - Inner Alliance (1929)
5. Augusto Giacometti - Peace (1915)
6.
Paul Klee - Wood near G. (1925)
7. Pierre Bonnard - Gray Nude in Profile (1933)
8. Joan Miro - Woman in front of the Sun (1949)
9.
Paul Delvaux - Landscape with Lanterns (1958)
La plimbare, am ajuns pe partea cealaltă de parc, în faţa palatului
Hoffburg, unde chiar era un târg de chestii faine din
lemn, de toamnă cumva. Şi cum se însera,
umbrele erau tot mai prelungi. Şi-apoi, pe drum înapoi spre hotel, până să ne oprim într-un loc tare simplu şi nepretenţios, unde am păpat un şniţel vienez alături de-un pahar de bere, am mai văzut din ciclul "clădiri vieneze": clădirea unei
şcoli imperiale.
A doua zi de dimineaţă, în căutarea Intersport-ului (nu numai pentru mine, dar primisem task şi de la Adi), am oprit undeva unde am băut o cafea bună (pe principiul 'ceea ce e cunoscut, e mai sănătos!', deşi şi mai plicticos, din lipsă de surpriză:
Segafredo). Locul era drăguţ tare, asta e o parte din interior, buda nu am pozat-o, însă mi-a reconfirmat fetişul descoperit mai devreme.
De-acolo, ne-am dus la Schönbrunn, că dacă tot văzusem expoziţia şi ne permitea timpul, plus că timpul era şi unul însorit şi călduros chiar, eu am vrut plimbare în parcul castelului. Imediat după intrare, erau
trenuleţ şi
caleaşcă (stând pe-o bancă, mă întrebam cum se simţea tanti prinţesa-contesa-orice alt titlu nobil acum 200 ani, când nu erau atâţi turişti în curtea aia, iar ea se urca dimineaţa în caleaşcă, să meargă pe
dealul din faţa palatului,
unde să ia micul dejun şi să bea o cafea...). În faţa palatului, în interior, trona o
mega-fântână arteziană, cu
mega-statui-sculpturi (toate făurite din
blocuri masive de marmură).
Florile şi iarba, totul super-îngrijit şi pigulit (de observat: marginile aranjamentelor florale definesc steagul austriac!). Lateralele parcului, faţă de zona asta centrală mă refer, conţineau alte minunăţii: mici
lacuri-fântâni cu
răţuşte şi
caraşi aurii (hmmm... am uitat să le cer 3 lucruri/gânduri!),
soare, ruine
romane, ceva arbust gen "
merişorul" de la noi (tot acrişoare poamele). Întreţinerea parcului era o adevarată artă şi meserie: pomii erau
decupaţi efectiv, totul
aliniat şi perfect, făcut la modul profesionist şi cu drag (se vedea pe figurile oamenilor, foarte tineri majoritatea, care îngrijeau parcul). Mergând, rătăcind spre ieşire, am nimerit într-o grădină numai cu
trandafiri, de toate
culorile posibile. A fost ca o mică descoperire personală şi, sincer, nu m-am putut înfrâna sa nu-i invidiez pe vienezii care au acces liber într-o astfel de minunăţie de
grădină, unde
mirosea infernal de bine şi unde puteai să leneveşti în voie pe o bancă, la
soare ori la
umbră, citind... Ilf si Petrov, de exemplu; sau gândindu-te la ce-o fi fost în minte lui
Patrick Süskind cand a scris Das Parfum.
Depărtându-ne de trandafiri, am ajuns undeva unde erau mulţi pomi din nou şi multă iarbă verde, unde le plăcea
veveriţelor, şi ele de mai multe feluri: spate negru, în totalitate maro închis sau
maro deschis. Copiii
ăştia erau absolut fermecaţi de veveriţa asta care fugea cu aluna-'n gură! Apoi am descoperit o
floare despre care nu ştiam că există, foarte utilizată şi cunoscută pare-se:
pasiflora. Erau pe-o alee cu alţi
arbuşti frumos aranjaţi, care dădea într-o altă
grădină, geometrică. Tot pe-acolo mai erau şi o gradină
japoneză (făcută "cadou" de ceva
japonezoi, la începutul secolului. trecut!) si
sera cu plante tropicale (care seamănă tare mult ca structură cu Casa fluturilor din parcul de la Albertina, deşi sunt cam la 5 km depărtare si vreo două dealuri distanţă). Spre ieşire, am mai dat de o minunăţie: un gard tare înalt, fabricat nu din plante căţărătoare (cum ar putea să dea impresia), ci din coroane de diverşi copaci, majoritatea "
ghinzi"=stejari, tunşi pe o parte; dincolo de zidul format, erau trunchiurile lor: m-am dus să văd, că prea păreau copaci!). Ca totul să fie bine, am găsit şi
nuferi înfloriţi şi ne-am plimbat pe sub
bolta înverzită, am admirat
statui cu flori (câtă risipă de sculptură şi de floră, asociate!). Apoi am ajuns din nou în
curtea din spatele castelului, pe unde era accesul din stradă de fapt. Şi unde chiar şi în
renovare fiind, una din faţade era acoperită cu o protecţie care arăta ca şi orginalul clădirii.
Hehe... şi-apoi ne-am întors la Albertina, unde se afla şi Casa
fluturilor, un loc splendid, micuţ, cu climă
tropicală creată, unde se
năşteau fluturi, care zburdau
apoi efectiv prin jurul tău. Destul de greu de prins în poze.
Unii însă se mai
odihneau! Erau
plante mari şi
verzi acolo şi
flori multe şi-un trunchi imens scobit, cu trepte, plus o
stâncă prin care puteai trece (fluturilor însă nu le prea plăcea acolo, era prea rece şi întunecat). Multe feluri de fluturi. Cei mai spectaculoşi erau cei cu dungă
albastră, erau mari şi tare sprinteni, în salturi alergau pe-acolo, minunaţi! Mai erau cei "
cu ochi", cum le-am zis eu, cei
portocalii, cei
roşii, cei
negri şi cei veniţi la
masă (primeau bucăţi de mere şi banane, drăguţă dietă!).
Şi... gata, ne-am întors spre casa, printr-un
apus unguresc!
iar acum mai era încă o Nyţucă înflorită!
iar acum cu cea roz (din ciclul "prietenii ştiu de ce" spun asta!)
